Pentru a semna această scrisoare deschisă, vă rugăm să completați acest formular.
28.05.2024
Au trecut mai bine de șapte luni de la demararea campaniei militare a Israelului în Fâșia Gaza. Cu toate acestea, vocile publice din jurul nostru continuă să tacă sau să relativizeze problema, iar universitățile din România nu doar că se alătură valului de ignoranță, ci își continuă contractele cu universitățile din Israel sau cu alte companii complice, direct sau indirect, la acțiunile militare de pe teritoriile palestiniene.
Această scrisoare deschisă este semnată de un grup de studenți doctoranzi ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru a-și manifesta solidaritatea față de cauza palestiniană, pentru a condamna genocidul sistematic întreprins de Israel împotriva palestinienilor, precum și pentru a ne îndemna universitatea să implementeze forme de dezinvestire, boicotare și asumare publică a unei poziții care condamnă ferm acțiunile militare demarate de statul Israel, în aceeași măsură în care a făcut-o în 2022, la începutul invaziei rusești a Ucrainei1.
Prin urmare, sunt două lucruri pe care le va avea în vedere această scrisoare. În primul rând, își va asuma o poziționare clară față de evenimentele dezastruoase din Palestina. În al doilea rând, scrisoarea va relua revendicările făcute de colegii noștri din grupul Cluj Students for Palestine/Studenți clujeni pentru Palestina2, a căror acțiune de ocupare are loc chiar acum în curtea Facultății de Sociologie și Asistență Socială (str. Anghel Saligny).
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că poziționarea pro-palestiniană asumată de noi nu este și nu poate fi în niciun caz o poziționare antisemită. Ne împotrivim oricărei forme de ură și de violență, propagată atât de persoane individuale, cât și de cadre instituționale. Ne delimităm ferm de orice formă de antisemitism, la fel cum ne delimităm de orice formă de islamofobie.
(1) Poziționare
Poziția noastră față de situația palestiniană este următoarea: statul Israel este responsabil pentru genocidul din Fâșia Gaza, precum și pentru procesul de apartheid3 din Cisiordania. Situația a fost descrisă de administrația israeliană și de aliații ei vestici drept un demers legitim de apărare în urma atacului din 7 octombrie al organizației Hamas. Suntem obligați însă să spunem pe nume acestei acțiuni militare: genocid îndreptat împotriva palestinienilor de către Israel4. Această stare de fapt nu a început cu 7 octombrie 2023, momentul atacului Hamas împotriva Israelului, ci este încastrată într-o serie lungă de abuzuri, crime, deposedări și alte acțiuni colonialiste inițiate de statul Israel5. Este îndeajuns să invocăm continuarea dezastrului Nakba care a început în 19486, moment care a marcat originea unui proces de strămutare și deposedare în masă întreprins de Israel împotriva palestinienilor7. Toate reacțiile statului israelian față de atacul din 7 octombrie nu vin dintr-o așa-zisă tentativă de „legitimă apărare”, având în vedere disproporția absolută (istorică, politică și militară) dintre cele două tabere, disproporție vizibilă și în numărul de persoane palestiniene decedate8 pe parcursul ultimelor luni. Urgența situației actuale este amplificată de ororile recente comise de armata israeliană. Dintre acestea, cea mai recentă este bombardarea din 27 mai 2024 a unui adăpost pentru refugiații din Rafah, fapt condamnat de către comunitatea internațională, printre care amintim Curtea Internațională de Justiție9.
În ciuda lipsei de acțiune pentru cauza palestiniană din mass-media și din universități, acuzele pe care le facem nu sunt rezultatul unor opinii discutabile și interpretabile. Discuțiile nu sunt noi: poziționări legate de tragediile prin care trece comunitatea palestiniană au fost luate cu decenii în urmă10 de mai multe voci și comunități importante și credibile, fie ele din mediul activist sau din cel academic. La finalul anului trecut, Africa de Sud a înaintat un dosar spre Curtea Internațională de Justiție11, prin care acuza statul israelian de acțiuni cu caracter de genocid îndreptate împotriva populației palestiniene. La începutul acestui an12, CIJ a deliberat că există baze plauzibile pentru acuza de genocid și a impus o serie de măsuri provizorii13, printre care: prevenția genocidului, facilitarea accesului umanitar în Fâșia Gaza și prezervarea dovezilor care ar putea confirma acuzele legate de genocid. Israel nu s-a conformat acestor cerințe14. Având în vedere înrăutățirea condițiilor din Fâșia Gaza, o nouă serie de măsuri provizorii15 au fost emise de către Curtea Internațională de Justiție, însă fără succes. Recent, un procuror de la Curtea Penală Internațională a solicitat un mandat de arestare16 atât împotriva prim-ministrului Netanyahu și a ministrului apărării Yoav Gallant, cât și împotriva a trei lideri Hamas. În paralel, tot mai multe instituții s-au alăturat și se alătură în continuare mișcării Boycott, Divestment and Sanctions (BDS)17 pentru sancționarea atrocităților comise de statul Israel. În contextul în care mai multe18 universități19 din Europa20 au oprit colaborările cu Israel și cu alte companii complice21, conducerea UBB a evitat asumarea unei posturi similare, invocând riscul de „a situa Universitatea în afara cadrului legal”22. O astfel de afirmație vagă nu doar că deresponsabilizează instituția în mod ilegitim, dar și blochează orice revendicare sau formă de acțiune instituțională în sprijinul comunității palestiniene.
(2) Revendicări
Prin urmare, vom reitera mai jos revendicările propuse de colegele și colegii noștri din Cluj Students for Palestine, cu speranța că vom putea contribui la un dialog între conducerea Universității și noi, angajații acesteia. Revendicările constau în:
- Boicotul genocidului și al ocupării ilegale.
a) Boicotul companiilor și instituțiilor. Cerem oprirea colaborărilor universitare cu companii (Siemens, NTT Data, Alstom SA) și instituții implicate în afaceri cu complexul militar israelian sau companii/instituții care contribuie la susținerea ocupărilor ilegale din Cisiordania și Ierusalim.
b) Boicotul academic. Cerem întreruperea parteneriatelor cu universitățile din Israel, parte integrantă a complexului militar israelian, cu rol în susținerea ocupării ilegale a teritoriilor palestiniene și în violarea drepturilor omului.
- Transparența față de studenți și cetățeni.
Cerem ca universitățile să facă publice într-un mod transparent toate legăturile cu companii sau instituții implicate în zone de conflict. Cerem ca universitățile să dezvolte un sistem de audit intern, în care să fie implicați și studenții, pentru a evalua colaborările cu entități care operează în zone de conflict și care ar putea fi parte directă sau indirectă la crime de război sau crime împotriva umanității.
- Solidaritate cu studenții palestinieni.
Cerem ca UBB, dar și universitățile, în general, să pună la dispoziție locuri dedicate pentru studenții palestinieni refugiați în România ca urmare a genocidului din Fâșia Gaza.
- Sancționarea rasismului și islamofobiei în universitate.
Cerem ca UBB și, în general, universitățile să includă sancționarea și combaterea islamofobiei în politicile lor interne privitoare la combaterea discriminării. Cerem sancționarea cadrelor universitare care au emis declarații rasiste față de populația din Fâșia Gaza sau arabă, în general.
- Sistarea fondurilor europene de cercetare pentru proiecte care încalcă legislația internațională.
Solicităm universităților și cadrelor didactice să se alăture apelului inițiat de 500 de universitari europeni care au înaintat un apel către UE să înceteze finanțarea proiectelor de cercetare „care pot, direct sau indirect, să încalce dreptul internațional și drepturile omului”, în special în ceea ce privește finanțarea substanțială pentru cercetare pe care UE o oferă instituțiilor din Israel.
- Solidaritate cu studenții care au fost reprimați de universitățile europene.
Cerem UBB și, în general, universităților să chestioneze universitățile partenere care au reprimat violent protestele studenților (ex. Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Viena, Leipzig și Berlin) și să întreprindă o anchetă internă, cu participarea reprezentanților studenților, în legătură cu modul în care a fost restricționat dreptul la liberă exprimare și manifestare a studenților din aceste universități.
În acest sens, ne solidarizăm cu colegele și colegii noștri din colectivul „Studenți clujeni pentru Palestina/Cluj Students for Palestine” și condamnăm atât lipsa unei poziții oficiale a universității față de genocidul din Fâșia Gaza, cât și răspunsul conducerii UBB față de revendicările menționate anterior. Ne solidarizăm cu colegele și colegii care au ocupat spațiile universităților din alte țări și au opus rezistență violenței forțelor de ordine. Nu în ultimul rând, ne solidarizăm cu întreaga comunitate palestiniană. Mai mult decât atât, îi încurajăm pe profesorii noștri să se solidarizeze public printr-un demers asemănător. Îi îndemnăm pe doctoranzi și profesori să se alăture apelului inițiat de universitarii europeni23 de a sista proiectele de cercetare care pot fi folosite împotriva drepturilor omului. De asemenea, susținem ideea unui dialog deschis și public cu membrii grupului „Studenți clujeni pentru Palestina/Cluj Students for Palestine”, la care să poată participa studenții doctoranzi și orice alte părți interesate de poziția ulterioară a rectoratului asupra subiectului.
1. Bâlici Mihnea, Facultatea de Litere, UBB
2. Barbu Maria, Facultatea de Litere, UBB
3. Bejinariu Vlad, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
4. Moldovan Călina-Maria, Facultatea de Litere, UBB
5. Paraschiv Paul Mihai, Facultatea de Litere, UBB
6. Țapu Mihai, Facultatea de Litere, UBB
7. Ursu Denisa, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
8. Pop Oana, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
9. Onița Oana, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
10. Țăranu Ana, Facultatea de Teatru și Film, UBB
11. Farmatu Teona, Facultatea de Litere, UBB
12. Șerban Anca (MA), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB
13. Bîrnoiu Anca (BA), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB
14. Alexe Vlad, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
15. Bucur Dragoș, Facultatea de Litere, UBB
16. Bozîntan Georgiana, Facultatea de Litere, UBB
17. Mîrț Andreea, Facultatea de Litere, UBB
18. Solonean Dana, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
19. Simota Maria, Facultatea de Litere, UBB
20. Rimbu Raluca Ioana, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, UBB
21. Cristea-Mocian Teodora-Aura, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
22. Preda Luminița Alexandra, Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB
23. Șteți Alexandra, Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB
24. Stanciu Andreea Gabriela, Facultatea de Litere, UBB
25. Hodorog Maria-Teodora, Facultatea de Studii Europene, UBB
26. Ivan Ioana, Facultatea de Psihologie, UBB
27. Bajama Ilirjana, Facultatea de Fizică, UBB
28. Chis Raluca Diana , Facultatea de Matematică si Informatica, UBB
29. Sandu-Dumitriu Laura, Sociologie, RISE, UBB
30. Sandu-Dumitriu Mihail, Facultatea de Studii Europene, SD RISE, UBB
31. Lupașcu Emanuel, Facultatea de Litere, UBB
32. Pasca Adina, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB
33. Duta Carmen Stefania, Facultatea de Studii Europene, UBB
34. Kiss Iulia Maria, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educației, UBB
35. Florea Lucreția Sorina, UBB
36. Vaida George, Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica, UBB
37. Dragoiu Tiberiu, Facultatea de Fizica, UBB
38. Fălcescu Vlăduț Ștefan, Facultatea de Geografie, UBB
39. Uifalean Stefan, Facultatea de Știinte Economice si Gestiunea Afacerilor, UBB
40. Mahboub Ismael, Facultatea de Fizica, UBB
41. Tătăran Adrian, Facultatea de Litere, UBB
42. Szilágyi Botond, Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB
43. Purdea Andra, Facultatea de Teatru și Film, UBB
44. Golban Paul-Daniel, Facultatea de Litere, UBB
45. Baboi Ada, Facultatea de Litere, UBB
46. Fincziski Andrea, Facultatea de Teatru și Film, UBB
47. Moisin Dennis, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB
48. Dogaru Natalia, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB
49. Urda Luca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, UBB
50. Roșca Dana, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicării, UBB (MA)
51. Andreea Camci, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, UBB
52. Popa Alexia, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UBB
53. Bíró Noémi, Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB
54. Cornea Diana, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB
55. Ugron Nóra, Universitatea din Turku (Finlanda), alumni UBB
56. Ceasăr Bianca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB
- „Hotărâre privind suspendarea relațiilor de colaborare cu parteneri din Rusia în contextul geopolitic actual”, nr. 2 182/4.03.2022. Link: http://www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/hotarare .
↩︎ - Studenți ai Universității Babeș-Bolyiai Cluj-Napoca și Studenți clujeni pentru Palestina, „Scrisoare înaintată conducerii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) referitoare la revendicările studenților clujeni pentru Palestina”, 24.05.2024.
↩︎ - „Israel’s Apartheid Against Palestinians. A Look into Decades of Oppression and Domination”, în Amnesty International, 1 februarie 2022. ↩︎
- Vladimir Borțun, „Să-i spunem genocidului pe nume”, în CriticAtac, 23 noiembrie 2023. ↩︎
- „Palestine 101”, în DecolonizePalestine. Link: https://decolonizepalestine.com/introduction-to-palestine/.
↩︎ - „Nakba of 1948 and Today Are Not Separate Events, but Ongoing Process of Palestinian Displacement, Replacement, Speakers Tell Panel, Urging Immediate Ceasefire in Gaza”, în United Nations, 17 mai 2024. Link: https://press.un.org/en/2024/gapal1467.doc.htm. ↩︎
- „About the Nakba”, în United Nations. Link: https://www.un.org/unispal/about-the-nakba/.
↩︎ - Michelle Nichols și Emma Farge, „UN says Gaza death toll still over 35,000 but not all bodies identified”, în Reuters, 13 mai 2024. ↩︎
- Ionuț Baias, „Israel, val de condamnări internaționale după uciderea a 45 de civili la Rafah”, în HotNews.ro, 27 mai 2024. ↩︎
- Edward S. Said, „Zionism from the Standpoint of Its Victims”, în The Edward Said Reader, Vintage Books, 2000, pp. 114-168. ↩︎
- https://www.courthousenews.com/wp-content/uploads/2023/12/South-Africa-v-Israel.pdf. ↩︎
- „Application of the Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide in the Gaza Strip (South Africa v. Israel)”, Document no. 192-20240126-ORD-01-00-EN. Link: https://www.icj-cij.org/node/203447.
↩︎ - https://www.icj-cij.org/sites/default/files/case-related/192/192-20240126-pre-01-00-en.pdf. ↩︎
- „Israel Not Complying with World Court Order in Genocide Case”, în Human Rights Watch, 26 februarie 2024. ↩︎
- „Gaza: World court issues fresh measures for Israel as crisis deepens”, în United Nations, 28 martie 2024. Link: https://news.un.org/en/story/2024/03/1148096.
↩︎ - „Statement of ICC Prosecutor Karim A.A. Khan KC: Applications for arrest warrants in the situation in the State of Palestine”, în International Criminal Court. Link: https://www.icc-cpi.int/news/statement-icc-prosecutor-karim-aa-khan-kc-applications-arrest-warrants-situation-state.
↩︎ - https://bdsmovement.net/. ↩︎
- https://www.crue.org/2024/05/comunicado-de-crue-sobre-la-situacion-en-la-franja-de-gaza/. ↩︎
- https://www.instagram.com/p/C4NYJZDOgcg/?utm_source=ig_embed&ig_rid=703ec972-a138-4c17-8694-dc15feb2bea8. ↩︎
- https://web.ub.edu/en/web/actualitat/w/universitat-clama-per-la-pau. ↩︎
- Priyanka Borpujari, „Inside the student movement that forced Ireland’s Trinity College to divest from Israel”, în Waging Nonviolence, 17 mai 2024. ↩︎
- „Poziția conducerii UBB față de solicitările grupului «Studenți clujeni pentru Palestina»”, în NewsUBB, 27 mai 2024. Link: https://news.ubbcluj.ro/pozitia-conducerii-ubb-fata-de-solicitarile-grupului-studenti-clujeni-pentru-palestina/.
↩︎ - Link către scrisoare și fomular: https://docs.google.com/document/d/1tyhkVAgBZ90mI7ZgIJB0mxMWAXH-Z0jF/edit. ↩︎